Ce fel de oameni ar trebui să fim, în trăirea noastră nouă, aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului?…, zicea Petru în a doua sa epistola, cap.3, v.12
Găsesc în mine deseori lupta aceasta de a sta credincios orânduirilor divine şi a fi a mă identifica cu cei din rândul cărora fac parte, ca şi om. Mă trezesc deseori frânt între radicalitatea ascultării cerute de Domnul meu şi umanismul zilelor noastre. Privesc lumea, copleşită sub povara păcatului şi a nedesăvârşirii şi plânge inima în mine la gândul a ceea ce vine peste noi, în ziua Domnului. Partea egoistă şi subiectivă urlă uneori în mine, la gândul „nedreptăţii” perfecţiunii adevărului dumnezeiesc. Datorită acestuia, lumea, aşa cum o ştim, va trece şi va fi transformată după voia Celui care a creat-o.
De cealaltă parte, oh, glorioasa desfăşurare a lucrurilor, Domnul vine. În ultima vreme am fost cercetat de faptul că prin trăirea mea, prin trăirea celor care aşteaptă nerăbdători ziua aceea, putem grăbi venirea Lui. Oh, de-ai despica cerurile!… firii nu-i place defel să se alinieze acestei idei atât de… „neumanistă”, că ne îndreptăm spre cea mai dramatică perioadă pe care pământul şi omul a cunoscut-o vreodată. O parte din mine vrea să creadă în bunătatea şi nevinovăţia inerentă a omului, dar este redusă la tăcere la gândul că vine ziua în care umanitatea va fi restaurată la statutul intenţionat de Creator, înainte ca tot ceea ce este rău să se fi îmbibat în fiinţa noastră, de la Adam încoace.
În timp ce omul geme sub povară, Isus e singura soluţie. În timp ce creaţia geme sub nelegiuire şi noi suntem tot mai orbi, Isus e singura soluţie. Spune-i clişeu, spune-i idee simplistă, dar venirea Lui e singura soluţie ca noi să devenim visul originar al desăvârşirii.
Ziua aceea va clătina orice trebuie clătinat astfel încât nimic să nu stea împotriva esenţei Lui, iubirea. Va clătina orice idee, orice pornire, orice căpetenie pentru ca o dată pentru totdeauna, noi, creaţia, să fim înălţaţi în poziţia în care am fost cândva, şi pentru ca El, Creatorul să-Şi primească binemeritata slavă.
Oh, de-ai despica cerurile, Tu, dorinţa popoarelor… ne e dor de Tine!
